Joi, 29 noiembrie 2012, în căminul cultural din satul Tărian, elevii şi
profesorii şcolii au celebrat Ziua tuturor românilor. Elevii şcolii au recitat
poezii şi au cântat melodii în cinstea Unirii Principatelor Române. Doamna
directoare, profesor Adriana Paul a deschis serbarea şcolară cu un discurs
despre însemnătatea care ar trebui s-o aibă această zi pentru fiecare dintre
noi, după care domnul primar Paşca le-a urat tuturor un călduros bun-venit. Paruş Violeta, diriginta clasei a VI-a,
împreună cu elevii săi au încântat privirile publicului spectator cu hora
braşoveană. Elevii clasei a IV-a îndrumaţi de doamna învăţătoare Ardai Hajnalka
au pus în scenă o scenetă menită să evidenţieze importanţa zilei celebrate şi
faptul că fiecare dintre noi ar trebui să fie mândru că este român şi să
sărbătorească acest lucru. Elevii claselor a V-a şi a VII-a au recitat poezii,
iar clasele a III-a şi a VIII-a au cântat. La final, după ce doamna educatoare
Floruţa Eugenia a recitat poezia Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie, elevii şi profesorii au descins împreună în
horă.
Pregătirile pentru serbare au
început în urmă cu 3 săptămâni, muncă pe care elevii şi profesorii au depus-o
cu multă energie şi entuziasm. Eforturile acestora nu s-au lăsat aşteptate –
serbarea a fost una reuşită şi cu toţii au promis că anul următor vor organiza
una şi mai reuşită. La finalul festivităţii, cu toţii au putut spune că sunt
mândri că sunt români.